Călătoria mea cu mediul online și cu SEO a început de pe vremea când trebuia să merg la InternetCafe să navighez puțin pe net, să joc un Counter sau să chatuiesc pe mIRC cu prietenii.
Între anii 2000 și 2005 am folosit la maxim timpul petrecut online și am învățat și am experimentat cât de mult am putut, urmând ca în 2006 să-mi deschid primul meu site de servicii SEO (nu-l puteam numi agenție încă).
Totuși, după alți 4 ani plini studiu și de experimente (unele de succes, altele eșuate), am reușit să-mi deschid o agenție în adevăratul sens al cuvântului.
Așa că, în 2010, a luat „ființă” TargetWeb Agency, care a devenit foarte rapid un reper în industrie.
Cei peste 17 ani de experiență în domeniu m-au pus față în față cu orice provocare cu care s-ar putea confrunta un business pe partea de promovare online, în special SEO.
Tehnicile și strategiile de promovare pe care le predau în cursul SEO Mastery sunt exact aceleași tehnici prin care am ajutat multe branduri să devină lideri de piață în nișa lor de activitate. Branduri precum gazduire.ro, Business Days, Materom, Ciserom, Risco sau Bizz.Club.
Aceleași tehnici stau și în spatele succesului propriului meu magazin online: BeKid.ro.
Strategiile pe care le folosesc și pe care vreau să ți le prezint NU sunt o noutate.
NU am reinventat roata.
NU am descoperit „America”.
NU sunt un „guru” în lumea online-ului.
Totuși, am reușit să comprim toată experiența mea în acest webinar și vreau să te ajut să înțelegi acest domeniu vast și (aparent) complicat, dar care îți poate aduce beneficii extraordinare pe termen lung.
Am spus-o și o voi spune întotdeauna:
Nu e ușor să câștigi +4500 de euro în România. Dar e posibil!
Poate că nu vei ajunge la suma asta imediat după finalizarea cursului.
Poate că va dura 6 luni. Sau 10. Sau un an…
Dar dă-mi voie să te întreb: ce alt business cunoști în care devii profitabil după câteva luni?
Și dacă încă crezi că nu poți câștiga 4.500 de euro lunar în România, o să-ți mai dau un motiv:
Partea faină e că, dacă îți faci treaba bine, o companie îți va plăti 1.500 de euro în fiecare lună, deoarece SEO este un proces continuu și de lungă durată.
Dacă îți permiți un nou telefon, un laptop sau să ieși în club în fiecare weekend, de ce nu ți-ai permite să investești în educația ta?
Pentru că dacă împarți 1.500 de euro (investiția în curs) la 100 de zile (cât durează cursul) vei observa că te costă doar 15 euro pe zi ca să înveți o abilitate pentru toată viața, care îți va aduce venituri de sute zeci sau chiar sute de ori mai mari.
Practic, renunți la o masă în oraș ca să îți asiguri viitorul!
Informații predate de un formator acreditat
Dar cât timp ți-ar lua să înveți tot acest domeniu vast fără vreun ghidaj din partea unui specialist cu pregătire în formarea și educația cursanților?
Experiență de 18 ani în SEO
De unde vei știi care sunt acele strategii care funcționează și care sunt „fundături” dacă nu ai un mentor cu experiență care să ți le arate?
Internetul este plin de informații eronate
Cum știi că înveți din surse 100% sigure? Mai ales în domeniul SEO?
Pe lângă toate motivele menționate mai sus, îți mai ofer încă trei:
Odată ce ai început cursul, vei avea suficient timp să îți dai seama dacă este potrivit pentru tine sau nu.
Ai 2 săptămâni la dispoziție să descoperi care sunt strategiile pe care noi le predăm, primești acces la bonusuri și participi la două live-uri.
Totuși, dacă după aceste 14 zile constați că informațiile de creștere pe care le înveți nu sunt potrivite pentru afacerea ta, ne scrii un email și îți returnăm toți banii, fără nicio supărare!
Promisiunea mea este simplă: SATISFACȚIE GARANTATĂ sau BANII ÎNAPOI.
Sunt convins că SEO Mastery e cursul din care ieși 100% pregătit să prestezi servicii pentru afaceri reale și să câștigi bani din asta.
De aceea, te mentorez personal până când semnezi primul tău client, indiferent că durează o săptămână, o lună sau un an!
Da, ai acces la curs pe viață și te poți loga oricând pentru a le urmări, însă partea de mentorat personalizat este valabilă doar în aceste 3 luni. Așa că, pentru rezultate maxime, îți recomand să-ți faci timp și să participi live.
Ca informație, nu pierzi nimic. Toate sesiunile live vor fi înregistrate și vei avea acces pe viață la ele, dar și la toate materialele și bonusurile pe care le primești.
În schimb, pierzi interacțiunea cu mine și cu colegii tăi, dar și posibilitatea să-mi adresezi direct orice întrebare.
Sunt 13 Module practice care au la bază câte o întâlnire live de 2 ore în fiecare săptămână
Pe lângă aceste întâlniri vei și alte materiale care te vor ajuta să înțelegi și să aplici mai ușor informațiile învățate.
La toate astea se adaugă bonusurile și mentoratul personalizat.
Cu siguranță! Am construit SEO Mastery în așa fel încât să poți obține maxim de valoare, indiferent de stadiul la care te afli.
Așa că, chiar dacă ai zero experiență sau lucrezi în SEO de 10 ani, cursul ți se potrivește!
Într-adevăr, dacă ai la dispoziție un an sau doi în care să faci research non-stop și ai capacitatea să filtrezi toate informațiile ce le găsești pe internet, poți face asta fără să plătești
Dar de ce ai face-o când eu îți ofer toate informațiile de care ai nevoie într-un mod logic și structurat, astfel încât să nu te afunzi în multitudinea de informații de pe internet?
Dacă mie, care sunt expert SEO, mi-a luat 6 luni să structurez toate informațiile astea, cât timp crezi că vei investi tu?
În plus, nu uita că te ajut să semnezi primul client încă din timpul cursului sau la scurt timp după finalizarea acestuia. Așa că, îți vei recupera banii investiți.
Da, îți ofer un certificat care atestă absolvirea programului SEO Mastery.
Tot ce trebuie să faci este să îmi dai un email sau telefon în termen de 14 zile de la începerea cursului și îți returnez toți banii.
Nu uita! Oferta este valabilă doar 15 minute!
După ce se scurg aceste 15 minute nu mai poți beneficia de acest preț special de doar 97 de lei, ci prețul va fi de 349 lei.
Ești pregătit să ratezi șansa de a descoperi secretul energiei și a vitalități neîntrerupte, care te menține “fresh” chiar și după o săptămână intensă de muncă? Este un secret pe care doar câțiva îl cunosc!